Şefa DIICOT, Giorgiana Hosu, a demisionat. Decizia vine după ce soţul ei, Dan Hosu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar instrumentat de DNA. Sentinţa nu este definitivă. Giorgiana Hosu are peste 20 de ani vechime ca procuror, scrie Mediafax.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, susține, într-un comunicat de presă, că a fost informat, joi, de Giorgiana Hosu de decizia sa de a demisiona din funcția de procuror șef al DIICOT. Mai mult, decizia a fost înaintată către Secția pentru procurori a CSM.
„Demisia procurorului şef DIICOT a fost motivată de preocuparea de a proteja credibilitatea instituţiei şi a avut la bază un context cu care nu a avut vreo legătură şi din cauze care nu îi sunt imputabile”, a transmis ministrul Justiției.
Conform acestuia, conducerea DIICOT va fi asigurată în continuare de către procurorul șef adjunct al Direcției, Oana Daniela Pâțu.
Soțul șefei DIICOT Giorgiana Hosu, Dan Hosu, a fost condamnat, joi, de Tribunalul București, la trei ani de închisoare sub supraveghere în Dosarul „Carpatica Asig”, el fiind acuzat de acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea informațiilor nedestinate publicității.
Decizia magistraților Tribunalului București poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare.
Soțul șefei DIICOT, Dan Hosu, a fost condamnat pentru fapte de corupție
Soțul șefei DIICOT Giorgiana Hosu, Dan Hosu, a fost condamnat, joi, de Tribunalul București, la trei ani de închisoare sub supraveghere în Dosarul „Carpatica Asig”, el fiind acuzat de acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea informațiilor nedestinate publicității.
Magistrații Tribunalului București au achitat-o pe Angela TOncescu, pentru cumpărare de influență în formă continuată, pe Ion Sorin Tatu, pentru trafic de influență și pe Dan Hosu, pentru dare de mită.
În continuare, magistrații l-au condamnat pe Dan Hosu la doi ani și 6 luni de închisoare pentru acces ilegal la un sistem informatic și la un an și șase luni de închisoare pentru instigare la infracțiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unei persoane neautorizate la asemenea informații, cu scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
În baza legii, instanța a dispus contopirea pedepselor lui Hosu, care ar urma să facă 3 ani de închisoare, care va fi ispășită sub supraveghere pe durata unui termen de 3 ani și 6 luni.
Dan Hoșu, care este soțul șefei DIICOT, Giorgiana Hosu, va trebui să se prezinte la sediul Serviciului de Probațiune Ilfov, la datele fixate, să primească vizitele consilierului de probațiune, să anunțe în prealabil schimbarea locuinței, să comunice orice schimbre a locului de muncă.
Judecătorii l-au condamnat și pe Cătălin Marin Cataramă, tot la 3 ani de închisoare, care va fi ispășită sub supraveghere.
Decizia magistraților Tribunalului București poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare.
Președintele Klaus Iohannis fost întrebat, în timpul conferinței de miercuri seara, ce se va întâmpla în situația în care, joi, soțul șefei DIICOT va fi condamnat.
Acesta a spus că „dacă apare o condamnare, cu siguranţă nu va rămâne fără urmări”.
Dan Hosu era, la momentul comiterii faptelor, administrator al unei firme și a fost acuzat de trafic de influenţă, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi dare de mită.
Angela Toncescu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C Carpatica Asig S.A. Sibiu şi fost preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, era acuzată de cumpărare de influenţă iar Ion – Sorin Tatu, administrator al unei firme, pentru trafic de influenţă. În aceeaşi cauză a fost cercetat şi Marian Cătălin Cataramă, şeful Serviciului de combatere a traficului cu migranţi din cadrul Poliţiei Române, acuzat de acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi luare de mită.
Potrivit DNA, începând cu luna martie a anului 2015, Angela Toncescu, membru în Consiliul de Administraţie al S.C Carpatica Asig S.A ar fi făcut demersuri pentru a fi numită în funcţia de preşedinte al consiliului şi pentru a ASF să nu adopte decizii nefavorabile firmei.
„Printre persoanele care au acţionat în vederea favorizării/susţinerii intereselor inculpatei Toncescu Angela se numără inculpaţii Tatu Ion-Sorin, Hosu Dan şi o altă persoană, administratori de drept sau în fapt ai unor societăţi comerciale cu activitate în domeniul asigurărilor. Astfel, în perioada 30 martie 2015 – 14 martie 2016, în schimbul influenţei asupra unor persoane din conducerea ASF, persoanele susmenţionate au pretins şi primit foloase necuvenite constând în indemnizaţii lunare de la S.C. Carpatica Asig SA. Primirea banilor era mascată prin încheierea, cu societăţile administrate de inculpaţi sau interpuşi ai acestora, a unor contracte păguboase pentru societatea de asigurări, valoarea acestora ajungând în unele cazuri până la 480.000 euro fără TVA.”, transmitea DNA printr-un comunicat de presă, în 2016.
Procurorii au susținut că Ion-Sorin Tatu şi Dan Hosu ar fi încercat influenţarea voturilor din 04 august 2015 în cadrul Consiliului ASF astfel încât să fie demarată procedura de avizare a Angelei Toncescu în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. Carpatica Asig SA, să nu fie sancţionată pentru nereguli în activitatea anterioară şi „să fie menţinută, în mod artificial, măsura de redresare pe bază de plan, a S.C. Carpatica Asig S.A., în contextul în care societatea încă din luna iulie 2015 avea o situaţie financiară care impunea închiderea procedurii de redresare financiară, retragerea autorizării de funcţionare şi constatarea stării de insolvenţă (urmare a necapitalizării acesteia cu o sumă de circa 100 milioane de euro)”, potrivit procurorilor.
„În data de 03 august 2016, inculpatul Hosu Dan, prevalându-se de ascendentul moral pe care-l avea asupra inculpatului Cataramă Cătălin Marian, ca fost şef al Serviciului de combatere a traficului cu migranţi, din cadrul IGPR-DCCO, l-a instigat pe acesta din urmă să acceseze, fără drept, sistemul informatic administrat de către M.A.I. – Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date şi să-i furnizeze datele de identificare ale unor persoane decedate”, se arata în comunicatul de presă.
Potrivit sursei citate, Dan Hosu ar fi „urmărit să încheie mai multe înţelegeri patrimoniale cu urmaşii persoanelor decedate cu scopul obţinerii unui procent semnificativ pentru sine din sumele ce urmau a fi acordate de către societăţile de asigurări responsabile civilmente. În data de 26 august 2016, pentru „ajutorul” acordat, inculpatul Hosu Dan i-a oferit cu titlu gratuit inculpatului Cataramă Cătălin Marian un sejur într-un resort de pe litoralul românesc, lucru pe care acesta din urmă l-a acceptat”.